Wordless Wednesday / Mittwoch ohne Worte (16)
45
Monthly Archives: November 2011
Uniunea este deranjat şi nu prea …
Kelemen Hunor, afirmă negând şi neagă afirmând, în mlădiul stil de politichie cu obrazul subţiat de-atâta grosime, folosind un plural anemic (bat-o vânturile coaliţiilor de subsidiaritate): Ne-au deranjat foarte mult afirmaţiile colegilor PDL care au considerat că un maghiar nu poate fi susţinut la şefia Senatului.
Şi apasă, să fie acolo, la margine de suficienţă a insuficienţei unei minorităţi greu de prezentat dar profitabil de reprezentat: ”UDMR este deranjat de fiecare dată când apar declaraţii care “denotă un naţionalism destul de puternic şi visceral” …
Secretariatul General al Guvernului pare să le mai astâmpere neastâmpărul democratic, vezi bine, să le ordoneze, cât de cât, dezordinile din conturi şi să le orânduie, pentru un timp, neorânduielile din deconturi …
Şi mai (a)pare ceva: “foarte” nu e totuşi ”foartele” determinativ de pe lîngă un adjectv sau adverb care ajută la formarea superlativului absolut ci este, spre liniştea neastâmpărului visceral, acel neaoş (simbolismul metafizic şi profunzimea dogmatică, în metalimbaj elitofil) nici prea-prea, nici foarte-foarte …
Despre cei ce tac şi fac minuni!
N-am crezut că atât de repede mă vor reajunge cuvintele lui Hans (Jean) Arp. Au trecut doar câteva ore şi am aflat de la Daniel Octavian Bejan că sunt în România frumoasă din cei ce farmecă norii nu cu “cu un cântec de vioară cântat pe o tobă sau cu un cântec de tobă cântat pe o vioară” ci storcând tone de lămâi …
Citiţi şi înminunaţi, rogu-vă, Donează o limonadă !
A sculpta norii
Fugind, aproape învins, din faţa cumplitului zgomot de fond cotidian şi oprindu-mă să respir cu Hans (Jean) Arp (unul din sculptorii influenţi şi influenţaţi de Brâncuşi):
<Acela care vrea să doboare un nor cu săgeţile sale, îşi iroseşte săgeţile fără nici un rost. Mulţi sculptori sunt asemenea acestor vânători ciudaţi. Iată cum trebuie procedat: farmeci un nor cu un cântec de vioară cântat pe o tobă sau cu un cântec de tobă cântat pe o vioară. Atunci nu va trece multă vreme şi norul va coborî singur, se va intinde fericit pe pământ şi plin de bunăvoinţă se va pietrifica de la sine fără nici un ajutor. În felul acesta, dintr-o dată, sculptorul va realiza cea mai frumoasă dintre sculpturile sale.>
Dovadă n-am dar doar aşa trebuie să fi fost sculptat Gânditorul de la Hamangia!
Cel ce nu găsea pe nimeni care să nu vrea să fie mai mult decât era deja
Un basm, o înfermecare, în fapt, de pe blogul domnului Camil Stoenescu:
Cămașa omului fericit
Un vechi basm italian ne poveşte cum un rege suferea de o boală necunoscută şi incurabilă, boală care-l făcea să fie mai mereu trist și apatic, și nici cei mai pricepuți doctori din împărăție nu-i puteau da de cap. Într-un târziu, s-a zvonit că un vraci vestit, de la Răsărit, urma să treacă prin împărăție. Regele a pus să fie chemat la palat, unde doctorul străin l-a examinat pe îndelete și i-a pus tot felul de întrebări. La final, a concluzionat:
– Boala Excelenței-Voastre – deși complicată – are leac, dar pentru asta trebuie să găsiți un om cu adevărat fericit și să-i îmbrăcați cămașa. Doar așa vă puteți vindeca, sire…
Zis și făcut. Regele s-a gândit „cât de greu o fi să găsesc oameni fericiți în tot regatul meu?”…
Îndată a poruncit să vină la el episcopul:
– Ce mai faci, Prea-Sfinția ta?
– Bine, sire, mă îngrijesc de treburile bisericii și de turma mea de credincioși.
– Bine, bine. Ești fericit?
– Cum mă puteți întreba așa ceva. Bineînțeles că sunt, cea mai mare fericire e să-l slujesc pe Dumnezeu.
– Ai vrea să te propun pentru cardinal la Roma?
– Mă flatați sire. Care preot n-ar vrea?
– Atunci nu ești pe deplin fericit, din moment ce râvnești la asemenea glorii lumești.
L-a chemat pe cel mai de seamă filosof și l-a întrebat:
– Ești fericit?
– Da, desigur, am cărțile și cunoașterea să-mi țină companie.
– Ai vrea să conduci academia sau biblioteca regală?
– O da, aș fi onorat, majestate.
– Hm, nu, nu ești cu adevărat fericit dacă dorești o poziție superioară.
Și tot așa. Nu găsea pe nimeni care să nu vrea să fie mai mult decât era deja. Descurajat, a încetat căutarea și a plecat la vânătoare. Nici aici n-a avut mai mult succes, a colindat toată ziua peste câmpuri și crânguri fără să prindă mai nimic de seamă. Într-un târziu, obosit, renunță și se îndreaptă către locul de adunare, când, deodată, aude un cântec de fluier. Atâta viață și voie bună răzbătea din acele triluri încât nu se poate abține să nu-l caute pe cel care cânta. Nu la mare depărtare dă peste un ciobănaș care stătea pe un butuc și cânta la fluier:
– Ce faci omule?
– Cânt domnule, cânt și mi-e bine.
– Știi cine sunt eu?
-…
– Sunt regele tău…și vreau să te întreb ceva foarte important: ești fericit? Adică, fericit cu adevărat.
– Nu știu maiestate, aș zice că sunt.
– Vrei să vii la curte? Vrei să te fac mare șambelan?
– Nu maiestate, mi-e bine unde sunt.
– Nu vrei avuție? Mărire?
– Nu vreau așa ceva, sire, port totul cu mine.
Bucuros și convins că a găsit ceea ce căuta, regele se dă jos de pe cal și se apropie de omul fericit. Începe să-i desfacă tunica din pânza simplă, țărănească. Dar deodată se oprește, stupefiat. Pe față i se citește dezamăgirea profundă, iar brațele îi cad pe lângă corp, inerte: omul fericit nu avea cămașă.
Life in pictures (14)
Trenul lui Costin Comba stă să plece şi pleacă să nu stea ci praf de stele să adune şi să pricestuiască …
Meserii maturizator-acceleratoare
O relatare a celor de la Mediafax m-a surprins, neplăcut, de (doar) două ori (dar temeinic): Băsescu le mulţumeşte notarilor pentru ceea ce fac pentru România, români şi lege
Când şeeeful statului mulţumeşte, devin suspicios …
Citind, vorba lui nenea Iancu “rândurile de mai la vale” m-am dumirit că făţărnicia face în continuare ravagii şi pustieşte orice urmă de bună intenţie …
<După ce a tăiat panglica de la noul Centru de Conferinţe al Notariatului Român “Auditorium Pallady”, preşedintele Băsescu a spus: “Să ştiţi că nu tai panglica pentru că este vreo contribuţie a Guvernului”.
El a semnat apoi în cartea de onoare şi a spus: ”Este un lucru extraordinar, notarii se organizează”.
La eveniment participă şi fiica sa cea mare, Ioana Băsescu, care este notar. Preşedintele Băsescu a dat mâna cu mai mulţi participanţi, iar când a văzut-o pe fiica sa a exclamat: “A, eşti şi tu aici!”.
Trecând cu succesuri peste această viole(n)tă emoţi(un)e a descoperirii Ioanei Băsescu, preşedintele premier a comis o dezvăluire mult zguduitoare “”Nu ascund, am un copil care face meseria dumneavoastră şi m-a surprins maturitatea la care a trebuit să ajungă repede pentru a ţine echilibru între lege şi interesele a două părţi care vin în faţa notarului” ocolind, totuşi, la foarte mare distanţă, cu discreţia-i amnezică arhicunoscută, chestiunea arzătoare a vânzărilor anterioare, de-un paregzemplu.
Iar constatarea păreristă cum că “meseria de notar accelerează maturizarea unui om şi trebuie făcută de oameni cu multă experienţă, nu numai de oameni cu o bună experienţă a legii, dar şi cu o bună experienţă de viaţă ” este, deja, portocala cireaşa de pe port tortul acestei manifestări, caracterizată, în principal, de-o panglică tăiată iar restul mânuite, cu dibăcie, de-un panglicar …
Pătimiţi? Împătimim, Măria Ta!
Cea mai bună parte, Vlad Dumitrescu
Fumătorii de mare calibru (eufemism pentru cei înrăiţi dar îmbunaţi de meteahna lor nesăpânită) din care fac şi eu parte, au intuit, una-ntruna, absenţa oricărei erori de conţinut din titlul acestei imagini superbe …
Şi mult burzuluitu-s-au sau se răzvrătesc ori se vor înciuda la prescripţia: “Stinge-o!”, interogaţia tandră dar voit caustică “O să fumezi şi filtrul?” sau anticiparea vecină cu acrimonia “O să te arzi la unghii!”
Săvârşirea limitelor
Plecând de la o postare a Sf. Bacterie, despre Limitele fotografiei şi fărâme de viaţă, provocatoare invitaţie la a gândi apăsat şi ajungând pe Ironic blonde’s blog la Tablouri preferate şi înminunarea din Man at fire (1990) de Teun Hocks, pictor şi fotograf olandez …
