Şapte imagini (din care am selectat două), o poveste scrisă, scrânşit, de domnul Gheorghe Constantin şi intitulată (evitând, admirabil, întrebarea) Ce ne separă de civilizaţie.
“Prieteni, nu prea am chef de scris. Mi-e o silă imensă de tot ce se întâmplă. Aşa că am să vă “asasinez” mai mult cu poze zilele astea. Cele de mai sus au o poveste. Sunt din Germania. Unde, pe marginea unei şosele, dintr-o zonă rurală, cineva a cultivat flori. Nimic excepţional. Excepţional este faptul că NU există garduri, pândari, câini în lanţuri, gata să te sfâşie, nimic.
Ai chef să-ţi culegi flori? Nimic mai simplu! Ai la dispoziţie nişte cutere, te duci, îţi tai ce-ţi place din lan, tariful este afişat, bagi bani într-o cutiuţă, şi-ţi vezi de ale tale.
Încercaţi să faceţi asta în România. Şi veţi constata că florile vor fi culese cu coasa, de haite de ţigani şi de români, într-o frăţească simbioză. Iar dacă scapi cu gâtul netăiat, tu, proprietar, să zici mersi!
Asta ne separă, esenţial, de civilizaţie. Restul sunt vrăjeli”…
“Va rog taiati (florile) cu grija si platiti cinstit. Aici se ascunde multa osteneala si munca. Multumesc.” Iata tot ce trebuie pentru ca in Germania sa existe un camp inflorit, fara garduri. Incredere si o rugaminte, dublata de o explicatie simpla. Si totusi, cred ca exista si romani, si tigani care ar proceda ca orice german cumsecade. Insa, Doamne, mult prea putini inca…
Mulţumesc mult!
Ce mult mi-a placut ca ai spus asa, direct ” Prieteni, nu prea am chef de scris”… Imi place sa vad ca oamenii fac ceea ce simt si nu se sfiesc sa spuna asta.
Eu doar am reprodus, îmi pare rău că nu m-am făcut bine înţeles.
Domnul Constantin Gheorghe, fin analist şi un erudit de mare calibru a ales calea de-a evada în câteva imagini şi o poveste, scriind, onest:” Prieteni, nu prea am chef de scris” …
Şi mie mi-a plăcut francheţea exprimării (am completat cu buclucaşele ghilimele) …
Pingback: Parfumul sufletului tau… « lunapatrata
Scuze… eu am fost aiurita, astazi toate mi-au mers pe dos. Dar imi revin.
Nu vreau să par exagerat, dar prima mea reacţie a fost: “Incredibil”"
Reacţia e firească şi arată, punctual, în ce nefiresc trăim …