No comment!

Gândul

De-ale pescarilor

Nu îndrăznesc a gândi ce va gândi Shogunu’ când o vedea, dacă n-o fi văzut, monstrul ăsta, capturat, conform celor de la Dailly Mail, de un poliţist pensionar,  Reinhard Wuhrmann.
Peştele (mă rog!) este un helluva halibut şi a trebuit să ajung aici să pot înţelege ceva din neînţelesul adâncurilor.

Versatilitate şi insolenţă, varianta “mai largă decât” democrat maghiară

Vicepremierul Marko Bela, fostul preşedinte al UDMR , într-un interviu dat celor de la AGERPRES, susţine, pentru cine mai poate crede, că deşi Uniunea a dovedit că este o formaţiune capabilă să facă alianţe cu partide care au diferite ideologii, esenţial este să existe nişte programe care să vizeze atât nevoile etnicilor maghiari, cât şi un interes naţional general.
Domnul Marko Bella e cunoscut pentru frecvenţa îndesată a schimbărilor ideilor şi fixe şi puţine părereşte însă ceva ce l-ar face invidios şi pe Vodă de la Cotroceni, campion detaşat al tupelului:
Opoziţia face o greşeală enormă crezând că pentru UDMR contează numai puterea!
Nu trebuie să ai decât bun simţ şi o memorie acceptabilă pentru a şti, fără dubii, că pentru UDMR contează doar puterea …
Şi aş vrea să cred că anul viitor, poate dănd urgia peste noi şi devenind, din greşeală, înţelepţi, verbul “a conta” va avea flexiunea la trecut pentru grupusculul ăsta de cameleoni excesiv de compatibili  …

Centrul de greutate al întregului interviu este  în această recunoaştere tâmpă şi debordând de impertinenţă :

< Credeţi că UDMR ar trebui să devină, la un moment dat, partid politic?
 - Dacă UDMR ar vrea să devină sau ar trebui să devină partid, răspunsul meu este fără echivoc: Nu! Ca şi funcţionare, nu văd să avem vreo problemă, practic, noi avem un statut mai flexibil, un cadru mai larg decât un partid politic. La noi există o libertate mai mare de opinii, de platforme în cadrul formaţiunii, dar alte diferenţe nu sunt. Şi noi, în ceea ce priveşte viaţa politică, ne comportăm ca un partid politic. Dacă luăm o decizie politică, de exemplu, toată lumea trebuie să respecte această decizie. În Parlamentul României, dacă grupul parlamentar ia o decizie, o vor respecta şi cei care nu au fost de acord cu decizia respectivă. Din acest punct de vedere, pe partea aceea de acţiune politică nu avem diferenţe foarte mari, sau deloc, faţă de un partid politic. Ceea ce diferă este relaţia noastră cu ideologia. Este adevărat că suntem membri în Partidul Popular European şi că totuşi greutatea în UDMR este spre centru-dreapta, dar niciodată nu ne-am asumat o singură doctrină sau o singură ideologie şi nu vom face acest lucru nici în viitor, fiindcă dacă vrem să reprezentăm întregul electorat maghiar, atunci trebuie să acceptăm că o parte din acest electorat este de stânga, alta de dreapta, sunt şi social-democraţi, şi liberali, şi creştin-democraţi. Deci, aici avem o deosebire esenţială faţă de partidele politice>.

112 – diferenţa între viaţă şi moarte

O campanie de bine iniţiată de Cristian Manafu.
E incredibil să priveşti acest grafic şi să nu ai o strângere de inimă:
Situaţia pe judeţe a apelurilor false în perioada ianuarie-august 2011 la numărul 112
Informaţii utile
Campania “O viţăa poate depinde de tine”, realizată de Asociaţia React, a pornit de la o serie de statistici alarmante cum ar fi:
– 3 din 4 apeluri la 112 sunt false urgenţe: 73% din totalul apelurilor înregistrate în perioada ianuarie-august 2011 sunt, practic, apeluri făcute în joacă sau accidental de către cei care sună, doar 27% sunt apeluri reale;
– La nivel naţional, judeţul Covasna este judeţul care a înregistrat cel mai mare număr de apeluri false (în aceeaşi perioadă monitorizată de către Serviciul de Telecomunicaţii Speciale) – 86,86% apeluri abuzive. În Bucuresti, 1 din 2 apeluri sunt false (procentul apelurilor abuzive se ridică la 55,6%);
– La serviciul de urgenţă 112, se înregistrează peste 2000 apeluri/ ora; 60% din totalul apelurilor reale solicită intervenţia echipajelor medicale de urgenţă;
– Orice apel fals înregistrat la 112 poate întârzia sau chiar determina moartea unei persoane care are nevoie reală de ajutor: în 2010, s-au inregistrat 8477 de victime grav rănite în accidente de maşină (23 de oameni răniţi grav/ zi)
– În ceea ce priveşte măsurile de prim ajutor, acestea “pot face diferenţa între viaţă şi moarte”: durează 3 minute ca o persoană aflaă în stop respirator să moară, 5 minute până la sosirea ambulanţei şi mai puţin de 1 minut până la deschiderea căilor aeriene printr-o manevră de prim ajutor.

Fără pudoare despre statutul de imunitate şi impunitate

În numele unei lălăieli de cele mai multe ori tembele,  importată ca importantă şi înghiţită amestecat pe nemestecate, recomandabil pe centru dreapta, numită generic “corectitudine politică” nu pot (şi nu vreau) să nu fiu de acord cu aceste două avertismente de bun simţ:

Rabbi:
“Nu suport rasismul sub nicio formă. Îmi repugnă discriminarea şi primitiva rânduire a oamenilor în rase superioare şi rase inferioare. De când există blogul ăsta nu am prididit să îndemn la toleranţă – deşi uneori excesul de toleranţă e şi mai păgubitor. Cred că oamenii trebuiesc judecaţi ( dacă e musai nevoie de astfel de judecăţi) individual şi nu la grămadă. DAR!!! Dacă mai aud un singur “lider” de al ţiganilor că dă cu clanţa despre cât de vinovaţi suntem noi că nu-i integrăm şi că-i discriminăm… fac cerere pentru permis de port armă. Ba n-am nevoie de niciun permis, mă descurc şi fără”.

Constantin Gheorghe:
” (…) Ne îndreptăm cu paşi mari către confruntări interetnice dure cu ţiganii, care au început să pună stăpânire pe România, prin violenţă, unde se poate, prin cumpărarea administraţiei, poliţiei, politicului, adesea indiferent de preţ.
Ţiganii şi-au cucerit prin aceste mijloace un statut de imunitate şi de impunitate, graţie şi cretinilor din “societatea civilă”, la rândul lor mânjiţi bine cu bani şi alte avantaje de ţigani, care “societate” şi-a făcut meserie din a denunţa “discriminarea” ţiganilor.
Adevărata ciocnire a “civilizaţiilor” asta este: între ţigani şi restul lumii. Pe cei din lumea musulmană îi poţi înţelege, poţi dialoga cu ei, se pot integra, pentru că au valori, iar valorile alea nu sunt cu mult diferite de cele ale noastre. Cu ţiganii nu ai ce face. Pentru că ei nu recunosc nicio valoare, nicio morală. Sunt conduşi doar de instincte, şi atât. Orice încercare de integrare a lor este sortită eşecului.
Problema se poate rezolva doar cu forţa dreptului. Pur şi simplu nu se mai tolerează nici cea mai mică abatere de la lege. Pentru toţi, nu doar pentru ţigani. Pentru că şi noi suntem dispuşi să încălcăm şi să fentăm legea, şi avem prea multă înţelegere pentru toţi cei care fac ca noi.
Ar cam fi cazul ca statul să pună mâna pe par şi să facă ordine. Nicăieri democraţia nu a fost sinonimul anarhiei. Democraţia nu există în afara regulilor, şi a egalităţii în faţa legii. Poate ne trezim, până nu e prea târziu (…)”…

“Un mort plâns de mulţime încă poate schimba ceva în lumea asta”

Târziu (dar mult mai bine decât deloc), dincolo de crucea zilei, ajung şi la stăpânul ţării vorbelor în vânt. Cetesc, recetesc (gândind: uite aseară rătăceam întru acelaşi munte) Iubito, vine toamna a lui Adrian Păunescu, oftez a lipsă de elipsă şi dau să fug să mulţumesc pentru liniştea versurilor neliniştite …
Cât să mai oftez încă o dată găsind câteva rânduri ale lui Teo Negură, cu “tensiunea crescută”, pe bună dreptate,  în care aflu că iar îşi latră câinii elitismului pustiul şi neputinţa de a anonimiza pe cine vor ei …
Şi am renunţat la comentariu.
Mai bine le transcriu şi lui boier dumneavoastră şi lui Teo că am găsit aseară, poate cea mai inedită analiză critică a poeziei lui Adrian Păunescu, relatată de de Mircea Radu Iacoban, în Revista Clipa :

<Zi fericită pentru florăresele din preajma Ateneului, rămase, repede, cu găletuşele goale. „Luaţi-le p-astea, că-s ultimele, ce dacă-s niţel scuturate? Azi am vândut cât la deschiderea anului şcolar!” – mă zoreşte o ţigăncuşă cu dinţi de viplă care, în pofida preţului afişat, cere dublu pe firul de crizantemă. Ateneul este încolăcit de-o nesfârşită coadă, cum n-am mai văzut, iertaţi-mi comparaţia, decât cândva, la… mausoleul lui Lenin! Miile de oameni simpli, veniţi să aducă o floare la catafalcul lui Adrian, certifică împământenirea „fenomenului Păunescu”, fără precedent în cultura şi-n politica românească, şi validează categoric unul dintre aforismele lui Grigore Vieru: „Un mort plâns de mulţime încă poate schimba ceva în lumea asta (…)”.>

Impotenţa patrimonială a matricei

Scrie, astăzi, bunul Teo Negură în Milogi de serviciu, ceva din profundul României profunde:

“Sunt unele lucruri pe care, oricât te-ai strădui, nu le poţi albi cu o găleată de var. Atât de uşor de dresat, din calici ageamii ne-am preschimbat în milogi.
Cred că la început, cei ce nu ne ştiau erau derutaţi de prostituţia asta a mâinii întinse: credeau că stă aşa gata s-ajute, pe când ea se-ncovoia ca să ceară oricând ajutor. Dar acum ne ştiu toţi de milogi, ne-am consolidat reputaţia cu o consecvenţă ce face gelos orice porc la Ignat. Iar milogeala convivilor a devenit un soi de impotenţă de patrimoniu, un silogism patentat.
Dar ne tratăm cu ignoranţă şi ne aciuăm în Istorie, ameţindu-ne consumist şi naiv că am scris, chiar am schimbat mersul ei, când i-am prins pe câţiva la înghesuială şi le-am aruncat, evaziv, un munte de pietre în cap.
Ne-a crescut unghia mare, la degetul mic. Zâmbim mulţumiţi: supravieţuim, milogi prin vocaţie, milogi de serviciu. Însă cum? Ah, da, asistat“…

Doar că diagnosticul ăsta, poate aparent aspru, însă drept, îl citisem după ce scârţâisem, amarnic, din gânduri când pe Hotnews, am găsit o relatare de la cea mai independentă emisiune dependentă, respectiv Foc Încrucisat de la TVR INFO, unde Teodor “Dragă Hillary”, cel mai extern de la externe, sinistrul ministrul  ce a ratat două oportunităţi colosale de a demisiona (milionul de voturi de la Convgres şi aderarea la Schengen) părerea şi el, în legea lui portocalofilă şi băsescocrată, despre noul Cod Etic al PDL, ieri:

“N-o să devenim scandinavi în următoarele trei luni, avem o mentalitate în care finul, naşul, recomandările, ca în toate societăţile de matrice culturală latină, există acest networking, care de multe ori e simpatic, alteori însă pune probleme de fond; dar trebuie să recunoaştem că avem această mentalitate: ne recomandăm unii pe alţii, trebuie să câştigam încredere când e vorba despre terţi pe care-i cunoaştem prima dată “…

Vezi, Teo, cum “milogeala convivilor a devenit un soi de impotenţă de patrimoniu, un silogism patentat” e definită drept “networking, care de multe ori e simpatic” iar la ”Ne-a crescut unghia mare, la degetul mic. Zâmbim mulţumiţi: supravieţuim, milogi prin vocaţie, milogi de serviciu. Însă cum? Ah, da, asistat…” apare livrescul “societăţile de matrice culturală latină” …
Cu alte cuvinte domnul Baconschi se plânge, pe intelectualiceşte publiceşte, cu admirabilă parcimonie, de deserviciile milogilor de serviciu proveniţi din calicii ageamii (de serviciu şi ei, la vremea altei găleţi cu var) …

Wordless Wednesday / Mittwoch ohne Worte (7)

Erst, die Arbeit, Christoph Heil

So, Kinder, Achtung: …  Peter C. R.

Sufletul tumultos şi entuziast al zilei fără cuvinte – Frau Carmen.

Când începe bătrâneţea?

Am aflat, am reaflat, mai corect, că se poate şi râde inteligent prin blogosferă. 
Et in Arcadia ego (răspunzând unei lepşe, aparţinând Sfântului Bacterie:Câteva lucruri pe care speri să le găseşti în rai) scrie, entuziast, tumultos şi asertiv (redau doar primele trei locuri):
“1. Climă bine-temperată. De fapt, vreau să-mi fie calde picioarele în vecii vecilor. Încep cu asta pentru că tocmai m-am întors din oraş şi mă simt ca o sunătoare de-aia de atârnat la streaşină care se tânguie când bate vântul. Dacă din septembrie îmi zăngăne oasele în halul ăsta, vă imaginaţi de ce colinde duioase o să aibă parte Vasile, de Crăciun.
Aşadar, un rai fără clinchet de tibii şi falange îngheţate, dacă se poate.
2. Autorul lepşei vrea un robinet cu coca-cola. Eu vreau o câmpie cu rucola. Şi nişte inventatori de reţete pentru această plantă minunată, aromată, inegalabilă şi dezirabilă.
3. Calorii prietenoase, care nu se-nghesuie pe coapse. Nu mai vreau remuşcări după orice masă copioasă. Nu mai vreau cine dramatice, cu mustrări de cuget pentru fiecare îmbucătură de Bavaria Blue sau Roquefort, nu mai vreau să alerg ca Asafa Powell după fiecare felie de Doboş . Vreau să mă hârjonesc cu glucidele şi lipidele prin grădina raiului, să fim prietene la cataramă, iar cureaua să nu mai geamă“.

Şi alunecând (cum am şi ajuns, de fapt) spre dreapta (dreapta, nu centru-dreapta) aflu un alt blog, Neuro-nul cu-n devastator “O sută de metri gânduri” (citat pe sărite):

Nu cred că există deja-vu şi am impresia că am mai spus asta.
Uneori mănânc itere.
Urăsc misoginii. Şi femeile.
Să presupunem că eu… sau mai bine, să presupunem că un geniu…Oare de ce am senzaţia că mă repet?
Modestia noastră e mai bună ca a lor.
Dacă ungurii ar fi plecaţi din ţară … Atât.
I-am zis clar şi răspicat: “Fii întotdeauna ambiguu!”.
Bătrâneţea începe exact in momentul în care un nesimţit de copil respectuos îţi spune “nenea”.
Eşti varză. (Proverb dac)
Achiesez la demersul de dezavuare al exprimărilor pretenţioase.

Ultima (cea cu achiesarea) mi-am adresat-o, cu fervoare, repet fervoare, ca o favoare fără zăvoare,  mie personal (şi indivizibil) întru spălarea păcatelor trufiei de a mă referi la “Distorsiunea epistemică a mamutului diminutivat”…

Distorsiunea epistemică a mamutului diminutivat

Din ciclul “Noi succesuri ale portocalosferei în edificarea societăţii care, fără a fi întrebată, răspunde nevoii cetăţenilor României de a se regăsi, doctrinar şi organizatoric, într-o forţă politică puternică de centru-dreapta“, secvenţa “hai c-am înfrânt-o şi pe asta” Hotnews anunţă, cât de cât sobru, voit auster şi de restul sever (fără Voinescu, încă) un eveniment de flexibilizare a mamuţilor din mamuţi mamuţi în mamuţi mai mici:

“Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) a abrogat în sedinţa de luni, 26 septembrie, hotărârea Consiliului luată pe 21 ianuarie 2010, privind reorganizarea sectorului de producere a energiei electrice prin înfiinţarea a două mari companii Electra si Hidroenergetica. Din acest moment, Guvernul este liber să separe minele viabile de la CNH de cele neviabile, şi să înfiinţeze doi mamuţi mai mici: Oltenia şi Hunedoara. Procesul de înfiinţare a companiilor Electra  şi Hidroenergetica a eşuat cu multe luni în urmă, însă pentru a pune în practică o soluţie alternativă de reorganizare a sistemului energetic, Guvernul avea nevoie de o decizie a CSAT”.

Cine e vinovat pentru eşecul de “cu multe luni în urmă”?
Probabil cetăţenii României care nu au resimţit nevoia de a se regăsi, doctrinar şi organizatoric, într-o forţă politică puternică de centru-dreapta.
Şi Complexurile (mi-e greu să accept acest plural forţat) lor!

Partea bună a părţii rele dar şi partea rea a părţii bune ar fi, ignorând întrebarea legitimă cine ne apără de Consiliul Suprem de Apărare, că “guvernul este liber” (ceea ce mă îngrijorează de-a centru-dreapta) şi aştept, cu neţărmurită încredere şi abrogarea, tot în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) , a complexului Oedip/Electra (repet, Electra, nu Elena)…