Villa Hermani, Civitas Hermanorum, Hermannstadt # 28
14
Fürs eigene Zuhause
Joia drumurilor înspre nord-vest şi, înapoi, spre sud-est …
Wordless Wednesday / Mittwoch ohne Worte # 28
Făurar, la apropiată (a)plecare
Anvizajând oiştea-n gardul limbii române
Cristian Teodorescu, Mentenaţa limbii române:
< (…) S-a ajuns la un nou limbaj de lemn, neologistic, întrebuinţat pe la posturi de radio şi de televiziune, iar cuvinte româneşti cât se poate de utile sunt înlocuite prosteşte de persoane care stau prost şi cu vocabularul limbii române, şi cu gramatica ei.
Tot soiul de absolvenţi şi absolvente de Spiru Haret, cărora li se adaugă politicieni inepţi şi comentatori care par sa-şi fi luat doctoratul înainte de a lua nota de trecere la română în liceu se dau în barcile neologismelor, cu dezinvoltura prostului.
Potrivit lor, nu mai avem prilejuri, avem doar oportunităţi.
Nu mai suntem hotaţi sa facem ceva, ci determinaţi.
Nu mai realizăm, ci implementăm.
Nu ne mai ducem într-un loc, ci într-o locaţie.
Nu mai luam în considerare, fiindca anvizajăm.
Nu mai consimţim, ci achiesăm.
Serviciul de întretinere a devenit mentenanţă.
Ceva care ţi se pare obligatoriu e un must!
Nu mai avem speranţe, deoarece am trecut la expectaţiuni.
Nu ne mai concentrăm, pentru ca ne focusăm.
Şi nu mai asteptăm un răspuns, ci un feed back.
Cu alte cuvinte, deţinem o oportunitate pe care suntem determinaţi să o implementăm iîtr-o locaţie pe care am anvizajat-o, achiesând la o mentenanţă care e un must şi asupra căreia ne focusăm cu expectaţiunea unui feed-back pozitiv.
Altfel, când ies din rol, îi auzi cu câte un neaoş şi superior “Să-mi bag…”
Relativitatea ascensiunii şi ascensiunea relativităţii
Muntele din muntele alpinismului românesc, Constantin Lăcătuşu, împlineşte, astăzi, 51 de ani!
Dintr-un excepţional interviu consemnat de cei de la Jurnalul Naţional am reţinut o frază ce mi se pare şi elocventă şi definitorie pentru acest om de-o rară modestie:
< Everest este un vis pentru orice alpinist. Să fii primul român care păşeşte acolo reprezintă o performanţă istorică pentru noi, dar pentru mine ar fi fost mult prea puţin, dacă ar fi fost singura. Everestul m-a făcut însă foarte cunoscut. Ce ar trebui însă ştiut este că înainte cu un an încercasem Everestul pe un traseu foarte dificil, în premieră mondială, tentativa în sine fiind mai apreciată de cunoscători, chiar decât ascensiunea reuşită pe o variantă clasică. Până în 1995, urcaseră pe Everest, urmând ruta clasică dinspre nord, cam 70 de alpinişti, cam câţi urcă acum într-o singură zi.>
Pentru unul care i-a urmărit, sârguincios, traseele prin relatările de presă, care aştepta, duminică de dumnică, cu sufletul la gură, să înceapă Montan Club e o onoare să scrie:”Ani mulţi, buni şi frumoşi, maestre!”
Capriciu reflexiv şi matinal
